acmim Asociatia Parintilor Copiilor cu Defecte Cardiace Congenitale
Pentru pacienti, parinti, doctori si oameni de stiinta

Cauta

Autentificare

Log in

 

Electrocardiograma (ECG)

Măsurarea activităţii electrice a inimii

O electrocardiogramă este o examinare de rutină a activităţii electrice a inimii care poate fi realizată în spitale sau în cabinete particulare. Este o examinare rapidă, neinvazivă şi complet lipsită de durere.

Mişcările regulate ale camerelor inimii sunt controlate de un sistem complex de impulsuri electrice care determină camerele superioare (atriile) şi cele inferioare (ventricolele) să se contracte şi să se relaxeze ritmic şi consistent. Dacă aceste impulsuri sunt întrerupte, întârziate sau trimise pe căi greşite, apare aritmia cu simptoame specifice cum ar fi bătăi iregulate ale inimii, dificultăţi de respiraţie (dispnee) sau pierderea conştiinţei (sincope). Mai mult, semnalele electrice pot arăta semne ale unei modificări structurale sau metabolice cum ar fi creşterea sau hipoxia muşchiului cardiac.

În timpul examinării, sunt ataşaţi electrozi pe braţe, picioare şi anumite locuri de pe pieptul pacientului. Aceşti electrozi înregistreză electricitatea generată de inimă. Voltajul este reprezentat grafic de o serie de linii pe o bandă de hârtie în mişcare sau pe monitorul medicului. Rezultatele sunt disponibile direct şi pot fi salvate pentru a putea fi comparate cu alte descoperiri anterioare sau ulterioare. Pacientul trebuie să stea întins cu faţa în sus pentru a evita alte contracţii voluntare ale muşchilor din restul corpului, deoarece aceste semnale electrice pot masca cele cardiace.

În timpul electrocardiogramei, mărimea, sincronizarea şi caracterul impulsurilor electrice care trec prin inima pacientului sunt înregistrate. În aceste fel, examinatorul poate să stabilească rata bătăilor inimii şi ritmul şi să afle, spre exemplu, dacă bătăile inimii sunt anormal de încete sau de rapide. În plus, înregistrările oferă informaţii importante despre posibiliatea circulării sângelui în mod disparat prin inimă, despre creşterea (hipertrofia) inimii şi afecţiuni ale muşchiului cardiac, cauzate, de exemplu, de atacuri cardiace acute anterioare.

Pe baza evaluărilor detaliate ale acestor date, pot fi diagnosticate următoarele boli:

  • Diferite disturbări de ritm (aritmii) care pot fi cauzate de mai multe motive, care includ ritm anormal de rapid (tahicardie) sau anormal de încet (brahicardie) precum şi bătăi premature şi fibrilaţii atriale, o boală în care doar camerele superioare ale inimii bat atât de repede încât nu se mai contractă complet.
  • Unele boli congenitale ale inimii cum ar fi sidromul Wolf-Parkinson-White sau sindromul QT prelungit.
  • Hipertrofie cardiacă (muşchi cardiac îngroşat)
  • Dilatare cardiacă (camerele inimii se lărgesc)
  • Cardiomiopatie – o gamă de boli în care muşchiul inimii (miocardul) nu funcţionează normal datorită mai multor motive posibile, care includ şi anumite forme congenitale de cardiomiopatii
  • Infarcte anterioare sau acute
  • Inflamaţii ale inimii (micardite) sau ale învelişului ei (pericardite)

Valoarea şi limitele ECG-ului

Electrocardiograma este un test uşor şi de ajutor în evaluarea funcţionării inimii şi a posibilelor probleme. Cu toate acestea, are şi limitele sale. Rezultatele unei electrocardiograme sunt adesea nespecifice, ceea ce înseamnă că anomaliile descoperite nu sunt specifice unei singure boli, ci pot fi rezultatul unor probleme diferite. Mai mult, o electrocardiogramă normală nu exclude boli ale inimii. De aceea sunt recomandate teste adiţionale, în special atunci când electrocardiograma confirmă suspiciunea unui defect congenital la inimă.

Aceste teste ar putea să includă şi alte proceduri cum ar fi ecocardiografii, RMN-uri, tomografii computerizate, sau, dacă este necesar, proceduri invazive cum ar fi cateterizarea cardiacă. Aceste metode pot fi folosite împreună cu electrocardiograma, astfel încât diferite faze ale bătăii inimii să poate fi atribuite imaginilor inimii.

Examinări specifice cu electrocardiograma: ECG-ul Holter şi ECG-ul de stress

Pentru anumite boli, disturbările de ritm sau probleme asociate pot apărea doar ocazional sau în circumstanţe specifice (de exemplu noaptea, când pacientul doarme sau în timpul exerciţiilor fizice), ceea ce înseamnă ele nu pot fi detectate în timpul unei examinări ECG care este destul de scurtă. De aceea, există două tipuri de teste care pot fi făcute pentru a detecta astfel de probleme.

Unul din aceste teste este ECG-ul Holter (denumit uneori şi ECG de lungă durată sau ECG ambulatoriu). Acest test monitorizează activitatea electrică a inimii pentru o perioadă mare de timp. Între trei şi opt electrozi sunt lipiţi pe pieptul pacientului şi sunt conectaţi la un mic dispozitiv portabil pe care pacientul poate să-l ţină la el pe perioada înregistrării. Acest test durează de obicei 24 de ore, dar poate dura şi câteva zile, în funcţie de cazul individului şi de problemele care sunt analizate.

Pe perioada înregistrării, pacientului i se cere să ţină un jurnal în care să noteze durata şi tipul activităţilor pe care le desfăşoară, precum şi simptomele care apar. Astfel, medicul poate să compare rezultatelele ECG-ului cu notiţele pacientului şi să atribuie simptomele şi aritmiile care au apărut unor activităţi specifice.

Dacă unele simptome apar numai în condiţii de stres, acestea pot fi detectate şi evaluate cu ajutorul unui ECG de stres. În timpul acestui test, pacientului i se cere să facă exerciţii fizice, timp în care îi este monitorizată activitatea electrică a inimii. În acest fel, medicul poate stabili dacă există limitări ale funcţionării inimii sau limitări ale toleranţei la exerciţii fizice a pacientului. Dacă un pacient nu poate să facă exerciţii fizice sau dacă trebuie făcute şi alte examinări simultane cum ar fi ecocardiografii sau RMN-uri, pot fi administrate anumite medicamente care stimulează bătăile inimii pentru a simula o activitate obositoare.

Autor(i): Eva Niggemeyer

Eva Niggemeyer este asistent cercetător în cadrul Reţelei Germane de Competenţe pentru Defecte Congenitale Cardiace (German Kompetenznetz Angeborene Herzfehler). Eva are un defect congenital cardiac.

Revizuit de: Dr. Alfred Hager

Dr Alfred Hager este cardiolog pediatru la Centrul German de Cardiologie din Munich. Este un expert în tehnici de diagnosticare funcţionale non-invazive şi sport pentru defecte congenitale cardiace. S-a specializat în cercetarea calităţii vieţii şi progresul pe termen lung al pacienţilor cu astfel de boli. Este coordonatorul unui proiect de cercetare în cadrul Reţelei Germane de Competenţe pentru Defecte Congenitale Cardiace.

Ultima actualizare: 2008-09-23