Sindromul hipoplastic cardiac stâng (SHCS)
SHCS este o problemă foarte dificil de tratat. Tratamentul pentru această boală este paliativ. Aceasta înseamnă că inima copilului dumneavoastră nu poate fi corectată, adică nu poate fi făcută să funcţioneze ca o inimă normală. Dar, în anumite cazuri poate fi îmbunătăţită cu o procedură denumită operaţia Norwood.
Procedura Norwood
Aceasta este o procedură de mare risc. Constă într-o serie de trei operaţii, care, în cele din urmă, vor permite părţii drepte a inimii copilului dumneavoastră să preia funcţiile părţii stângi.
Scopul acestei operaţii este ca ventriculul drept să pompeze sânge cu oxigen în organism, în timp ce sângelui cu dioxid de carbon îi este permis să circule direct la plămâni.
Faza unu
În primele zile de viaţă, peretele din atriul drept şi cel stâng este îndepărtat astfel încât sângele cu oxigen care vine de la plămâni să treacă în atriul drept, şi de acolo în ventriculul drept. Artera pulmonară este ataşată la aortă. Este creat un şunt (pasaj) între aortă şi ramurele arterei pulmonare la plămâni. Atât sânge cu dioxid de carbon, cât şi sânge cu oxigen va fi acum pompat prin arteră la aortă, la ambii plămâni şi în organism.
Faza doi
Între patru şi nouă luni, fluxul sangvinic la plămâni creşte. Vena cavă superioară care duce sângele cu dioxid de carbon din partea superioară a organismului la atriul drept este conectată direct la arterele pulmonare. Şuntul dintre aortă şi ramurile arterelor creat în faza unu este închis.
Faza trei
Vena cavă inferioară, care duce sângele cu oxigen din partea inferioară a organismului la atriul drept este conectată direct la arterele pulmonare. Această procedură este cunoscută ca operaţia Fontan.
Pentru toate aceste proceduri, copilul dumneavoastră este expus la risc, dar cât de mare este acesta depinde de forma fiecărei inimi şi de starea generală a copilului. Medicii vor discuta riscurile în detaliu cu dumneavoastră înainte de a vă cere consimţământul pentru operaţie.
Alte forme de tratament
Transplantul
Unii medici vor recomanda un transplant de inimă pentru a trata SHCS. Aceasta implică încercarea de a menţine circulaţia fetală a bebeluşului dumneavoastră deschisă, folosind medicamente sau un stent în canalul arterial, aşteptând ca inima să devină disponibilă. Totuşi, în prezent, transplantul este foarte rar disponibil în Marea Britanie, deoarece sunt foarte puţine inimi de bebeluş disponibile.
Aflaţi mai multe despre Sindromul Hipoplastic Cardiac Stâng
Autor(i): Children’s Heart Federation
Supervizat de: Expert Review Panel
Dr Robert M R Tulloh MA DM FRCP FRCPCH
Consultatnt pediatric cardiolog
Bristol Royal Hospital for Children / Bristol Royal Infirmary
Dr Piers Daubeney
Consultant pediatric şi cardiolog fetal
Royal Brompton and Harefield NHS Trust
Dr Shakeel Qureshi
Consultant pediatric cardiolog/ Şeful serviciului
Evelina Children’s Hospital, Guy’s & St Thomas Foundation Trust
Dr Alison Hayes
Consultant pediatric cardiolog
Bristol Royal Hospital for Children
Dr Graham Stuart
Consultant pediatric cardiolog
Bristol Royal Hospital for Children/ Bristol Royal Infirmary
Dr Beverley Tsai-Goodman
Consultant pediatric cardiolog
Bristol Royal Hospital for Children/ Bristol Royal Infirmary
Andrew Parry
Consultant pediatric cardiolog, chirurg
Bristol Royal Hospital for Children
Dl William Brawn
Chirurg cardiologie congenitală
Birmingham Children’s Hospital
Ultima actualizare: 2009-12-09