Tranziţia de la copil la adult are multe aspecte, printre care şi aceea că părinţii trebuie să îi permită adolescentului să îşi asume nişte responsabilităţi ale bolii. Furnizorii de asistenţă medicală pot facilita acest proces prin includerea copilului în toate sau unele dintre vizite la medicului în primii ani de adolescenţă. Cu aceste ocazii adolescentului trebuie să i se dea ocazia de a pune întrebări şi să îşi asume responsabilităţi.

Ca părinte, vă puteţi simţi îngrijorat sau frustrat în această perioadă de tranziţie. Vreţi să stiţi ce se întâmplă şi vă puneţi întrebarea dacă adolescentul dumneavoastră este în stare să îşi asume o asemenea responsabilitate. Fiţi siguri că cei mai mulţi adolescenţi sunt într-adevăr responsabili, dar pe durata acestei tranziţii de la copil la adult este datoria dumneavoastră să vă asistaţi copilul. Aveţi la îndemână mai multe unelte. Trebuie să fiţi conştienţi că adolescentul nu reacţionează în intregime ca un adult, deoarece creierul său nu este în întregime dezvoltat. Le este natural să nu asculte şi să nu ierte.

De asemenea, adolescentul are o mare nevoie de intimitate

Creierul

Pe lângă suişurile şi coborâşurile şi efectele hormonale experimentate ca adolescent, ştim că creierul acestuia nu este la fel cu cel al adulţilor. Această informaţie a fost obţinută studiind structura creierului la RMN (rezonanţă magnetică neurologică). Creierul conţine amigdala, o structură primitivă care face parte din sistemul limbic (amintiri şi emoţii), iar amintirile emoţionale puternice sunt stocate acolo. Dacă amigdala percepe ceva ca o ameninţare, poate ataca partea de gândire a creierului, de exemplu ne determină să fugim. Când vedem ceva pe care o percepem ca o ameninţare, un paianjen de exemplu, este trimis un semnal către centrele senzoriale şi apoi către amigdală. În acelaşi timp un alt semnal merge direct la amigdală şi acest semnal ne determină să fugim când vedem paianjenul. Semnalul care trece prin centrele senzoriale este mai încet şi poate fi analizat – un paianjen mic nu este un pericol aşa de mare. Amigdala este o parte a creierului care învaţă prin practică şi acţiune. Emoţiile şi comportamentele sunt consecinţe care necesită practică.

Loburile frontale sunt partea analitică a creierului, care învaţă prin înţelegere. Aceasta este partea creierului care întelege de exemplu, principiul lui Arhimede – dacă un corp este introdus într-un vas cu apă plin, o cantitate de apă egală cu cea a corpului va revărsa. Este ceva ce ştim şi am învăţat chiar dacă nu putem explica în termini ştiinţifici. Loburile frontale alcătuiesc cortexul care analizează şi controlează modul în care ne rezolvăm problemele şi rezolvăm conflictele. Loburile frontale analizează cum se simte corpul nostru şi trebuie să sorteze toate impresiile noastre auditive şi vizuale.

Creierul adolescent

Creierul se dezvoltă din copilărie până la vârsta de 25 – 30 de ani, punct în care este considerat matur. Tot acum se maturizează şi lobul frontal, adică se dezvoltă abilitatea noastră de a analiza şi prevedea consecinţele. Ultima parte care se maturizează este cortexul prefrontal, care este responsabil de organizarea, prioritizarea şi stoparea impulsurilor. Abilitatea de a prevedea consecinţele unei acţiuni nu este dezvoltată în întregime la un adolescent. Cortexul se maturizează greu de asemenea, în timp ce amigdala se maturizează devreme. Nu este ciudat deci că un adolescent reacţionează mai degrabă emoţional decât raţional. Există dovezi oferite de RMN care atestă că adolescenţii interpretează emoţiile celorlalte persoane prin intermediul amigdalei, care este rapidă şi emoţională, în timp ce adulţii interpretează aceste sentimente cu lobul frontal care este analitic. Când un adult vede o persoană nefericită, un adolescent vede una furioasă.

Cercetătorul neurolog Åke Pålshammar compară creierul adolescent cu o maşină care are un motor foarte puternic, dar care are frâne slabe şi niste unelte neadecvate.

Comunicarea între diferite părţi ale creierului se improvizează prin practică, de-a lungul vieţii. O asemenea comunicare se dezvoltă cu o intensitate particulară de-a lungul adolescenţei. Este ca şi cum noi căi sunt create în creier, căi care devin mai adânci şi mai puternice cu timpul. Este important şi pentru tine ca adult să asculţi adolescentul. Îi poţi insufla bune maniere.

Comunicaţi între voi

Dar cum îţi poţi ajuta cel mai bine adolescentul fără să îi invadezi intimitatea? De multe ori părinţii copiilor care suferă de boli cronice sunt prea protectivi. Cum îi pasezi responsabilitatea adolescentului fără frica că o să pierzi controlul şi în aşa fel încât adolescentul să simtă că ai încredere în el? Conversaţia constructivă vă poate oferi o cale să obţineti asta.

Să spunem că lăsaţi adolescentul să se ducă singur la o programare medicală – fără dumneavoastră – şi nu se duce deoarece juca fotbal cu prietenii. Cum vorbiţi cu el despre asta?

Deoarece cortexurile prefrontale şi loburile frontale nu sunt dezvoltate integral, adolescentul va reacţiona emoţional prin amigdală şi va fi foarte furios dacă puneţi o întrebare într-un mod greşit sau dacă îl confruntaţi într-un mod eronat.  Fiţi siguri că vorbiţi cu el când nu este supărat şi gândiţi-vă la rezultatul pe care vreţi să îl obţineţi în urma conversaţiei. Acum este timpul să îl ajutaţi să îşi formeze obiceiurile sau, în alte cuvinte, să îşi formeze noi căi în creier.

Câteva unelte

• Păstraţi-vă calmul – este mai uşor să evitaţi conflictele, ca părinţi, dacă rămâneţi calmi
• Expuneţi-vă clar aşteptările.
• Nu îi învinuiţi – învinuirea îl face defensiv
• Fiţi răbdători
• Petreceţi mai mult timp împreună – va crea oportunităţi să vorbiţi despre lucruri sensibile
• Aflaţi mai multe despre propriile reacţii – când simţiţi că vă supăraţi, fiţi atenţi cum vă simtiţi trupul. Vi se încleştează fălcile?
• Utilizaţi persoana întâi- spuneţi-i adolescentului dumneavoastră cum vă simţiţi în situaţia de faţă: “eu simt că…”. Dacă utilizaţi persoana întâi, puteţi să îi comunicaţi ce nu vă place, fără să îl învinovăţiţi.
• Găsiţi momentul şi locul potrivit pentru a avea o conversaţie serioasă
• Ascultaţi nevoile şi sentimentele adolescentului
• Nu uitaţi să îi spuneţi că îl iubiţi

În cazul în care a ratat programarea la doctor, dumneavoastră şi adolescentul puteţi lucra împreună pentru a găsi o cale de a preveni ca astfel de lucruri să se întâmple din nou. De exemplu, adolescentul şi-ar putea seta alarma la telefon pentru a-l anunţa că trebuie să se ducă la doctor.

Dacă întâmpinaţi probleme cu tranziţia adolescentului dumneavoastră în incercarea de a-şi asuma responsabilităţi puteţi, dat fiind faptul că aveţi ocazia, să vorbiţi cu un asistent social sau un profesionist de la clinica unde primeşte îngrijiri copilul dumneavoastră.

Referinţe

Klingberg Torkel, Den översvämmande hjärnan [The Overflowing Brain], Natur och Kultur 2007

Kimber Birgitta and Molgaard Virginia, Älskade förbannade tonåring [Beloved confounded teenager], Natur och kultur 2009

Interviu cu Åke Pålshammar Åke, lector senior în psihologie la Universitatea Uppsala, interviu 19/02/2009

Enciclopedia naţională suedeză www.ne.se, accesată în data de: 15/05/ 2009

Revizuit de : Åke Pålshammar, Jo Quirk

Åke Pålshammar este lector senior în psihologie la Universitatea Uppsala. El ţine prelegeri şi depsre dezvoltarea creierului.

Jo Quirk este asistent medical specializat în adulţi cu boli congenitale la Leeds General Infirmary, Marea Britanie.

Ultima actualizare: 2009-08-18