ACMIM la Forumul Economic European
Iaşi, 12 martie 2010
Intitulat Forumul Economic European (FEE), evenimentul a fost rezultatul unui parteneriat de cooperare public-privat la nivelul Municipiului Iaşi, realizat între Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est România cu sprijinul Primăriei Municipiului Iaşi.
Organizat în premieră, Forumul Economic European Iaşi a urmărit facilitarea unui dialog între autorităţile reprezentative implicate în promovarea şi gestionarea fondurilor structurale şi potenţialii beneficiari atât din sectorul public, cât şi din cel privat.
Acţiunea a fost planificată pentru data de 12 martie 2010.
Forumul s-a încheiat cu o seară de gală care a inclus momente de muzică (chitară clasică, cafe-concert) şi dans (dans de societate şi dans irlandez) oferite de profesionişti ai acordurilor şi ai mişcării.
Sub aspectul responsabilităţii sociale, Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est România sprijină efectiv două structuri tip ONG – Asociaţia “Copilul Meu – Inima Mea” şi Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România.
Sub aspectul responsabilităţii sociale dedicate sprijinirii tinerelor valori, Asociaţia Regională a Întreprinzătorilor Nord-Est România sprijină Asociaţia Judeţeană de Şah Iaşi.
La acest eveniment Asociaţia Copilul Meu – Inima Mea a oferit cadouri persoanelor care s-au înscris la tombolă: o minge de fotbal, un radio portabil, 2 tricouri şi pixuri personalizate ACMIM. La finalul serii cei 365 ron strânşi au fost împărţiţi în mod egal celor 3 asociaţii prezente.