Testul stresului la exerciţii este un test comun pe care medicii îl folosesc pentru a vedea cum se comportă inima pe parcursul exerciţiilor. La adulţi, este folosit de asemena pentru a diagnostica boala arterelor coronariene. Testul stresului la exerciţii este de asemenea denumit şi testul toleranţei la exerciţii, testul de stres, electrocardiograme la exerciţii şi testul bandei de alergat. Dacă este monitorizată şi funcţia pulmonară în timpul testelor, este denumit test de exerciţii cardiopulmonare. Acesta poate fi combinat cu scintigrafia miocardică (test nuclear de stres) sau cu alte măsurători.

Cum funcţionează?

În timpul testului de stres la exerciţii, pacientul va avea lipite de organism nişte discuri metalice mici, denumite electrozi. Electrozii sunt conectaţi la fire, care sunt conectate la un monitor ce înregistrează activitatea electrică a inimii. Acest monitor poate de asemenea să afişeze imagini ale ECG-ului de stres sau ale testului nuclear de stres. Privind acest ecran, medicii pot să înregistreze bătăile inimii, în timp ce pacientul face exerciţii. De obicei, exerciţiile sunt realizate la o bicicletă sau la o bandă de alergat. Cu toate acestea, dacă mişcarea îngreunează investigaţia (ecocardiografie, RMN), exerciţiile pot fi simulate cu medicamente.

Diferite tipuri de teste de stres la exerciţii

Un test de stres la exerciţii poate de asemenea să folosească o ecocardiografie (denumit şi ecocardiogramă de stres) sau coloraţi radioizotopi care sunt injectaţi în sânge (denumit test nuclear de stres). Când sunt folosite aceste teste, medicii pot stabili mai multe despre structura, funcţionarea şi fluxul sangvnic al inimii în timpul exerciţiilor.

Procedura

Pacientul trebuie să evite mesele grele şi cofeina cu 4 ore înainte de test. (Cofeina poate fi găsită în anumite cafele, ceaiuri, băuturi acidulate, ciocolate şi anumite analgezice). Ar trebui să consume doar băuturi uşoare. În plus, pacientul ar trebui să-şi întrebe medicul dacă ar trebui să întrerupă orice tratament pe care îl urmează înainte de test. Dacă fumează, toţi pacienţii ar trebui să se abţină de la a fuma cu 12 ore înainte de test.

Un tehnician va folosi un tampon cu alcool, care s-ar putea să fie puţin rece, pentru a curăţa zonele de piele unde vor fi amplasaţi electrozii. Apoi, vor fi amplasaţi electrozi pe piept şi pe spate. Electrozii sunt conectaţi la un aparat electrocardiografic care înregistrează activitatea electrică a inimii. ECG-ul unei persoane sănătoase are un tipar specific, iar modificări ale acestui tipar le va indica medicilor dacă pacientul are o problemă cu inima. Pacientul va avea de asemnea un garou în jurul braţului folosit pentru a monitoriza presiunea sângelui în timpul testului.

Înainte de test, medicii vor înregistra presiunea sângelui şi pulsul. Vor înregistra de asemenea activitatea electrică a inimii înainte ca pacientul să înceapă exerciţiile (numit ECG de repaus). Pacientul va purta electrozii în timpul exerciţiului şi aproximativ 10 minute după.

În timpul testului, pacientului i se va cere să meargă pe banda de alergat, sau să pedaleze la bicicletă. La fiecare 2-3 minute, medicul va creşte viteza şi gradul de înclinare a bandei de alergat sau a bicicletei, ceea ce îi va face pe pacienţi să se simtă ca şi cum ar merge sau ar pedala la deal. Medicul sau tehnicianul va urmări schimbări ale tiparului ECG şi nivelele de presiune ale sângelui, ceea ce va indica faptul că inima pacientului nu primeşte suficient oxigen. Alte semne ale unei boli a arterei coronariene includ dureri în piept sau insuficienţă respiratorie neobişnuită în timp ce pacientul face exerciţiile.

Este foarte important ca pacientul să comunice medicului sau tehnicianului orice simptom care poate apărea în timpul exerciţiilor. Medicul sau tehnicianul vor decide dacă să oprească sau să continue testul.

La sfârşitul testului, medicul îi va da pacientului o perioadă de revenire, în care i se va cere să continue să pedaleze mai încet, să stea întins sau să stea nemişcat (toate sub monitorizare completă), în funcţie de preferinţele spitalului. După terminarea testului, pacientul poate să mănânce, să bea şi să revină la activităţile lui normale.

Recomandări

Testul de stres la exerciţii este recomandat pentru copiii cu defecte cardiace congenitale în următoarele cazuri:

• Pentru a evalua capacitatea de exerciţiu ca indicator general al insuficienţei cardiace,
• Pentru a evalua funcţionarea valvulară în caz de stenoză,
• Pentru a identifica aritmiii cauzate de exerciţii,
• Pentru a evalua progresul sau îmbunătăţirea blocajului atrioventricular al inimii,
• Pentru a evalua valorile maxime ale ritmului cardiac la pacienţii cu blocaj atriu ventricular cardiac congenital, la pacienţii în tratament cu  ß-blocanţi, disfuncţii ale nodului sinuidal sau la pacienţii cu ICD,
• Pentru a verifica funcţionarea stimaltorului cardiac în timpul exerciţiilor şi corecta lui programare,
• Pentru a evalua reacţia presiunii sangvinice la exerciţii, în special la pacienţii cu coarctaţie,
• Pentru a indentifica stenoza coronariană după operaţii coronariene (operaţia Ross, operaţie de înlocuire a arterelor) sau după boala Kawasaki,
• Pentru a găsi ateroscleroză coronariană (extrem de rară la copii, adolescenţi sau tineri),
• Pentru a evalua simptomele neclare induse de exerciţii, şi
• Pentru a exclude bolile pulmonare ale pacienţilor cu simptoame nespecifice.

Valoarea şi limitele testului

Testul de stres la exerciţii este o procedură sigură, cu o rată de mortalitate de 1 la 10000 de teste (date obţinute în laborator, cu pacienţi în vârstă, dupa infarct miocardic), la care complicaţiile sunt extrem de rare. Există, totuşi, şi limite. Testul nu poate fi realizat dacă pacientul a avut recent un atac de cord (mai puţin de 3 zile), are o angină instabilă care nu a fost stabilizată medical sau are o aritmie cardiacă necontrolată care cauzează deteriorări hemodinamice. Mai mult, testul nu poate fi realizat dacă pacienţii au simptome de stenoză aortică severă, insuficienţă cardiacă nestabilizată, embolism pulmonar, pericardită sau miocardită acută, disecţie aortică, sau inabilitatea fizică, mentală sau psihologică de a se supune testului. Testul este de valoare foarte limitată, dacă pacientul nu este dispus să facă cu adevărat exerciţiile.

Cu toate acestea, dacă pacientul este motivat şi capabil să ajungă aproape de limita cardiacă la exerciţii, testul cu exerciţii este o metodă excelentă de diagnostic, pentru evaluarea funcţionării cardiace şi pentru a prezice riscul evenimentelor cardiace. De asemenea, este util în managementul terapiei şi în oferirea de sfaturi pacienţilor în legătură cu cât sport sau activitate fizică pot să facă în condiţii sigure.

Autor(i): Montse Mireles

Montse Mireles, jurnalist spaniol, lucrează în Departamentul de Comunicare al Fundación Menudos Corazones din iulie 2008. a lucrat ca editor pentru o serie de reviste din domeniul grădinăritului, economiei şi sănătate pentru mai mult de opt ani. De asemenea, are o implicare personală şi profesională în diferite organizaţii non-profit.

Revizuit de: Dr. Alfred Hager

Dr Alfred Hager este cardiolog pediatru la Centrul German de Cardiologie din Munich. Este un expert în tehnici de diagnosticare funcţionale non-invazive şi sport pentru defecte congenitale cardiace. S-a specializat în cercetarea calităţii vieţii şi progresul pe termen lung al pacienţilor cu astfel de boli. Este coordonatorul unui proiect de cercetare în cadrul Reţelei Germane de Competenţe pentru Defecte Congenitale Cardiace.

Ultima actualizare: 2008-09-23