Tierra Sin Pan in concert caritabil Bucuria Inimii!
Spectacolul “Bucuria Inimii” a fost o încântare pentru cei care s-au aflat la Casa Studenților Joi 12 Februarie începând cu ora 18:00. Copiii din sală s-au delectat cu o scenetă inspirată din Poveștile lui Bucurilă – Inima Fermecată, iar cei mari s-au bucurat și de emoția transmisă de concertul susținut de formația Tierra Sin Pan. Pe durata spectacolului artista Mihaela Pavelescu a început pictura unui tablou inspirat de “Bucuria Inimii”. La finalul spectacolului a fost prezentat și desenul uriaș realizat de elevevii clasei a II-a de la Școala Ioana, special pentru copiii cu inima specială. Atât tabloul cât și desenul vor fi scoase la licitație într-un eveniment ulterior.
Printre spectatori au fost și Principesa Maria, fiica cea mică a Regelui Mihai și vedeta de televiziune Mihaela Tatu.
În urma vânzării biletelor la spectcol și a donațiilor, s-a strâns suma de 4.010 lei. Banii vor fi folosiți la începerea proiectului de redecorare a saloanelor secției de cardiologie de la Spitalul Sf. Maria Iași.
TIERRA SIN PAN în concert caritabil “Bucuria Inimii”
Sub un format de tip sincretic evenimentul se dorește a fi un spectacol-emisiune în care se vor succeda momente de muzică, dans, pictură, transmisiuni live de la și către Spitalul de copii Sf. Maria, secția de cardiologie, scurte reportaje realizate împreună cu părinții copiilor cu inimă specială. Spectacolul prezintă o poveste emoționantă inspirată din cartea Inima fermecată, scrisă de psihoterapeutul Gicuța Luca (primul volum din Poveștile lui Bucurilă).
Viziunea artistică, regia evenimentului este realizată de asist.univ.drd. Mihaela Gârlea, profesor la Universitatea de Arte George Enescu, din Iași, Facultatea de Teatru.
Dintre artiștii participanți direcți la Concertul caritabil Bucurie pentru inimi enumerăm:
1. Formația Tierra Sin Pan alcătuită din Raluca Dobre, vioară, lector universitar doctor la Universitatea de Arte George Enescu, Luminița Ciobanu, violă, lector universitar doctor, Edit Arva, pian, asist. univ. drd., Grigoriță Mandache, contrabas, șef partidă Filarmonica Moldova, Daniel Bârlescu, acordeon, Teodor Popescu, percuție, instrumentist Opera Națională Română, Mihaela Gârlea, solist vocal. Muzicienii vor intepreta piese din toată lumea, aranjate în spiritul evenimentului.
2. Artist plastic Mihaela Pavelescu va picta pe toată durata spectacolului un tablou cu tematica Bucurie pentru inimi. Tabloul ce va fi scos la licitație cu ocazia următorului eveniment caritabil dedicat ACMIM.
3. 10 copii care vor juca sceneta Inima fermecată (regie, decor și muzică Mihaela Gârlea). Personajul principal va primi în dar Concertul Bucurie pentru inimi, ca semn al aprecierii curajului său și astfel, împreună cu părinții și prietenii lui, acesta va ajunge în sala de concerte unde se va bucura alături de toți spectatorii.
4. profesor Cristian Gârlea va realiza regia de sunet și lumini.
5. profesor Andra Burlacu Eftinca se va ocupa cu pregătirea copiilor.
Scena va fi împărțită în trei părți egale: pe mijloc va fi Formația Tierra Sin Pan. Lateralele vor fi două ecrane pe care vor fi proiectate live stânga-dreapta imagini cu realizarea tabloului Bucurie pentru inimi și imagini cu copiii de la Spitalul Sf. Maria care vor desena un Bucurilă imens.
Evenimentul debutează cu sceneta Inima fermecată într-un decor care să sugereze pădurea în care trăiau personajele. La finalul scenetei acțiunea se „mută” în sala de spectacol unde copilul curajos primește în dar un concert. Concertul va fi o succesiune între lucrări diverse din punct de vedere al limbajului muzical, sincroane cu părinții copiilor cu inimi speciale, precum și proiecție video cadre cu realizarea tabloului, dar și imagini cu copiii care îl desenează pe Bucurilă.
La finalul spectacolului, personajele scenetei, impresionate de ceea ce au văzut anunță că vor pleca în pădure, acolo unde le este căsuța, nu înainte ca Puiul de Iepuraș să le spună celorlalți copii că prin curaj și încredere în Magicianul Inimioară vor putea să se joace și ei cu toți prietenii. Pe aplauzele din public vor porni tuburi de confetti sau baloane Jumbo. Toți copiii cu inima specială vor urca pe scenă și vor dansa alături de artiștii implicați.
Bilete se pot procura: www.facebook.com/Bucurila
SCOPUL: Schimbarea impactului psihologic pe care îl are şederea în spital asupra copiilor.
OBIECTIVE:
1. Amenajarea celor 10 saloane de la Secţia de Cardiologie – Spitalul Sf. Maria Iaşi, cu elemente decorative “child friendly” (stickere pe geamuri, picturi pe pereţi, printuri termoformate, cinci televizoare pentru saloanele cu mai mult de 3 copii şi sala de mese, pentru a îmbunătăţi starea psihică a copiilor cu experienţe medicale traumatizante. Termen de implementare: 31 Martie 2015.
2. Tipărirea a 500 cărţi cu poveşti terapeutice: “Poveştile lui Bucurilă – Inima fermecată”.
3. Tipărirea a 10.000 de cărţi de colorat: “Poveştile lui Bucurilă – Inima fermecată”.
4. Îmbunătăţirea stării psihice a copiilor cu experienţe medicale traumatizante din spitalele din România.
5. Creşterea gradului de conştientizare a acestei probleme existente în sistemul medical românesc.
6. Atragerea companiilor din alte industrii pentru a se implica în acest proiect alături de Asociaţia Copilul Meu-Inima Mea.
7. Oferirea unei vizibilităţi marcante pentru acţiunile din cadrul proiectului şi pentru cei implicaţi, inclusiv pentru sponsori şi parteneri.
BENEFICIARI: Copiii internaţi în Spitalul Sf. Maria Iaşi la Secţia de Cardiologie. Proiectul are grad de multiplicare mare şi poate fi extins la nivelul întregului spital de copii Sf. Maria cât şi la nivel naţional.
ŢINTE:
Cu suma de 10.000 lei se vor amenaja 10 saloane + sala de mese de la secţia de cardiologie şi vor fi tipărite 300 cărţi de colorat.
Cu suma de 15.000 lei se vor amenaja 10 saloane + sala de mese de la secţia de cardiologie, vor fi achiziţionate 5 televizoare pentru saloanele cu mai mult de 3 copii +1 în sala de mese şi vor fi tipărite 500 cărţi de colorat.
Cu suma de 20.000 lei se vor amenaja 10 saloane + sala de mese de la secţia de cardiologie, vor fi achiziţionate 5 televizoare, vor fi tipărite 3.000 cărţi de colorat şi 250 cărţi Poveştile lui Bucurilă.
Cu suma de 30.000 lei se vor amenaja 10 saloane + sala de mese de la secţia de cardiologie, plus alte încă 10 saloane de la secţia de diabet, vor fi achiziţionate 5 televizoare, vor fi tipărite 5.000 cărţi de colorat şi 250 cărţi Poveştile lui Bucurilă.