Nutriţie, malnutriţie şi probleme de hrănire

Aproximativ orice viitor părinte are o imagine ideală despre cum va arăta nou născutul când va creşte şi gângurituri fericite după hrănire. Ce se întâmplă atunci când realitatea se dovedeşte a fi exact invers: copilul nu poate fi hrănit? Refuză să mănânce, nu înghite sau nu poate să înghită?

Alimentarea furnizează nutriţie pentru copil, care este esenţială pentru creşterea lor mentală şi fizică. Este de asemenea o formă de apropiere de copil şi de a simţi satisfacţia de a fi părinte. Dacă un părinte eşuează cu această sarcină, se vor simţi vinovaţi şi îngrijoraţi pentru bunăstarea copilului, care poate fi foarte stresantă.

Hrănirea unui nou-născut se presupune a fi un moment de armonie şi fericire. Totuşi, dacă un copil este născut cu un defect congenital la inimă, hrănirea poate fi un eveniment obositor şi dificil. O serie de studii au arătat că malnutriţia şi insuccesul în a îi hrăni este comună la copiii cu defecte congenitale la inimă. Până la 40 – 60% dintre copiii cu această condiţie sunt subnutriţi. Un copil sănătos îşi dublează greutatea în 6 luni; în timp ce, un copil cu un defect congenital cardiac câştigă în greutate mai greu. Creşterea lor este de asemenea afectată de problemele de sănătate.

De ce copiii cu defecte congenitale la inimă nu cresc ca alţi copii? Răspunsul: defectul cardiac îi face să aibă nevoie de mai multă energie. Diagnosticul lor poate de asemenea să complice hrănirea din diverse alte motive. Cedarea inimii îi face prea obosiţi să se alimenteze. Unii dintre ei pot voma. Alţii au dificultăţi între a coordona respiraţia şi înghiţirea. La alţi copii, experienţele trecute de alimentare printr-un tub poate fi un factor. Copiii subnutriţi nu simt foamea.

Dacă operaţia trebuie realizată imediat după ce copilul s-a născut, alăptarea nu mai debutează, ceea ce este un mare dezavantaj pentru mulţi copii cu defecte congenitale la inimă. Reflexul lor oral nu începe să fie stimulat.

Copiii câştigă şi pierd în greutate în fiecare zi. Din moment ce cântărirea copilului acasă este dificilă, pediatrul copilului, cardiologul sau asistenta sunt cele mai indicate persoane să-i monitorizeze greutatea. Această metodă furnizează un indicator asupra creşterii bebeluşului.

Malnutriţia

Dacă problemele de alimentare sunt uşoare, efectele pe termen lung asupra copilului vor fi probabil minore; însă dacă dificultăţile continuă pe o perioadă mai lungă, copilul prezintă risc de malnutriţie. Aceasta şi încetarea creşterii este comună la copiii cu defecte congenitale la inimă.

Maturitatea gastro-intestinală şi a funcţiilor la unii copii cu defecte congenitale la inimă pot fi întârziate. Mulţi copii cu această boală au de asemenea o întârziere în eliminare gastrică. Cedarea inimii poate conduce şi la un edem în intestine. Mai mult, copiii cu boli cardiace au probleme în a coordona respiraţia cu înghiţitul. Unii prezintă şi o disfuncţie la înghiţit.

Cea mai bună soluţie pentru un copil cu o astfel de tulburare este o corecţie chirurgicală completă, după care copilul câştigă în greutate şi înălţime. Însă, la o parte dintre bolile cardiace mai complicate este nevoie de mai mult de o procedură chirurgicală, însemnând că acel copil trebuie să trăiască cu disfuncţia de hrănire pentru câţiva ani.

Există de asemenea complicaţii după operaţie, de exemplu hiper-metabolismul.

Hrănirea bebeluşilor

Un copil poate fi alăptat la sân sau hrănit cu biberonul. Flexibilitatea este importantă; un copil hrănit la sân este posibil să aibă nevoie de suplimente nutriţionale. Unii bebeluşi trebuie să fie hrăniţi printr-un tub.

Dacă copilul este operat imediat după naştere, alăptarea nu poate începe. În schimb mama trebuie să înceapă pomparea laptelui matern în primele 12-24 de ore după naştere, pentru a fi sigură că îşi păstrează laptele.

Pentru copii, alăptatul la sân este mai uşor decât hrănitul cu sticla, fiind mai uşor pentru bebeluşi să-şi coordoneze respiraţia, suptul şi înghiţitul în timpul ce alăptează.

Mulţi părinţi sunt îngrijoraţi că bebeluşul nu primeşte suficient lapte când este alăptat la sân. Ca şi ghid, dacă un copil este alăptat de 8-12 ori pe zi şi dacă scutecul ud este schimbat de 6-8 ori pe zi, atunci copilul primeşte suficient lapte. Se pot, de asemenea, asculta înghiţiturile pentru a şti dacă copilul se alăptează corect.

Alte întrebări despre alăptat pot fi adresate unui consultat de lactaţie sau unei moaşe.

Dacă un copil este alimentat cu sticla, părinţii ar trebui să discute cu pediatru ce formulă este cea mai indicată. Unii copii cu defecte congenitale la inimă au probleme în a se hrăni de la o titetă normală, astfel părinţii ar trebui să încerce mai multe sticle înainte de a se hotărî. O altă opţiune este să se facă o gaură mai mare în titetă.

Mâncarea solidă este adăugată când copilul are în jur de 6 luni. Textura mâncării este schimbată gradual de la păstoasă la bucăţi. Părinţii ar trebui să varieze mâncarea, volumul, consistenţa şi modalitatea în care este oferită. Este preferat să se ofere porţii mici şi servite la intervale scurte de timp.

Hrănirea prin tub

Unii bebeluşi cu defecte congenitale cardiace au nevoie de hrănire suplimentară printr-un tub nasogastric (NG). Tubul este plasat în nas şi trece prin stomac. Alternativ, un tub gastrostomy (GT) sau unul jejeunostomy (JT) poate fi utilizat dacă copilul are nevoie să fie alimentat suplimentar pentru o perioadă mai lungă. Tubul gastrostomy este ataşat chirurgical în stomac, iar ce cel jejunostomic este plasat în intestine.

În timp ce copilul este hrănit prin tub, este importantă continuarea hrănirii bebeluşului oral. Experienţa gustului este esenţială şi trainingul funcţiilor motorii este important.

Medicină cardiacă

Pentru a preveni cedarea inimii, mulţi copii primesc medicamente precum digoxin (Lanoxin) sau furosemide (Lasix). Se administrează bebeluşilor medicamentul prin picurarea în gură cu o pipetă. Nu trebuie amestecată niciodată medicamentul cu formula, dacă copilul este hrănit cu biberonul.

Dacă copilul vomită, nu încerca să-i dai medicamentul din nou, aşteaptă până la următoarea oră programată. Contactează cardiologul dacă copilul vomită de mai multe ori pe zi, deoarece medicamentaţia trebuie ajustată.

Orice efect secundar în urma tratamentului trebuie înregistrat.

Rezistenţă la hrănire

După corecţia chirurgicală, unii copii refuză să manânce şi sunt hrăniţi în continuare cu ajutorul tubului. Lipsa experienţei funcţiilor motorii orale determină lipsa interesului copilului în a mânca.

Copiii care nu mănâncă, trebuie să exerseze mâncatul şi stimularea gurii. Un logoped poate asista copilul.

Pentru a ajuta apetitul

Atunci când copiii au fost hrăniţi prin tub pentru o perioadă lungă, întâmpină dificultăţi în a mânca şi a-şi utiliza gura. Aceasta este cauzată de lipsa exerciţiului oral şi lipsa experienţei în a-şi utiliza gura pentru a mânca.

Nou-născuţii au o abilitate crescută de a-şi utiliza simţurile: folosesc mirosul, simţul tactil şi gustul pentru a găsi mâncare, pentru a supraveţui. Reflexele îi ajută de asemenea. Dar ce se întâmplă când unul dintre aceste simţuri nu este utilizat deoarece copilul este prea slăbit?  De asemenea, aceasta poate apărea mai târziu ca urmare a refuzării hrănirii. Copilul refuză să mănânce. Sau uneori, copilul mănâncă, însă doar puţin şi apoi scuipă.

Dacă copilul are o repulsie senzorială la o anumită mâncare, îi poate provoca greaţă şi chiar vomă, însemnând că acel copil refuză să mănânce. Uneori este mai uşor pentru copil dacă mâncarea este servită neamestecată.

Cel mai important lucru este ca copilul să-şi găsească apetitul pentru mâncare. Există o serie de metode care pot ajuta.

• Vorbeşte cu copilul. Pentru un adult, discuţiile constante despre mâncarea servită poate părea cicălitoare. Însă pentru copil, cuvintele sunt referinţe importante. Vorbeşte despre ce se întâmplă, “Acum voi pune nişte mâncare în farfuria ta”, “Voi gusta o parte din ea”, etc. Este important să se comenteze asupra mâncării şi nu să fie adresate întrebări, deoarece părinţii pun întrebări precum “Vrei să mâncăm?” şi copilul răspunde “Nu”, atunci ce se întâmplă? Este mai bine să spui simplu “Hai să mâncăm”.
• Focalizează-te pe mâncare. Dacă copilul nu este capabil să se concentreze asupra ei, arată-i că masă este despre plăcerea de a te bucura de alimente şi de a mânca împreună. Evită orice persuasiune sau întrebări din partea copilului. Pur şi simplu investigaţi împreună mâncarea: mirosiţi-o şi simţiţi-o împreună.
• Fă un sondaj asupra preferinţelor copilului. Ştii ce îi place şi ce nu acestuia, dar se pot identifica anumite tipare dacă ţii o evidenţă. Unii copii rămân blocaţi pe anumite măncăruri şi refuză să experimenteze noi gusturi sau consistenţe. Dacă un copil refuză să mănânce anumite mâncăruri, nu îl forţa niciodată. În schimb, încearcă să găseşti noi mâncăruri pe care copilul s-ar putea să-i placă. Această muncă trebuie realizată încet, pas cu pas.

Găsirea liniştii în timp ce mănânci

Dacă copilul asociază mâncatul cu anxietatea, încearcă să schimbi cadrul de desfăşurare al mesei. Aceasta ar trebui să fie armonios şi paşnic, fără oameni care se plimbă împrejur; încearcă să ai tot necesarul pe masă ca să nu fii nevoit să te întinzi după ele în timpul mesei.

Serveşte o porţie mică şi atunci copilul va vedea porţia diminuându-se.

Dacă este utilizat un tub pentru hrănire, trebuie asigurat că nu este dureros pentru copil sau îl zgârie.

Cere ajutorul nutriţionistului

Nu ezita să ceri ajutorul unui nutriţionist sau unei asistente specializate. Ei cunosc cele mai bune modalităţi de nutriţie pentru creşterea calităţilor nutriţionale a mâncării. Un copil cu defect cardiac congenital are nevoie de mai multe calorii pe zi decât un copil sănătos. Modalitatea în care mâncarea este servită este la fel de importantă, precum şi consistenţa. Asigură-te că porţiile nu sunt prea mari. Cele mici oferă mai multă încredere copilului.

Nutriţionistul te poate ajuta să oferi nou-născutului o dietă hrănitoare. Este reconfortabil pentru părinţi să aibă o persoană cu care să discute aceste aspecte.

Aspecte psiholgice

Există foarte mult simbolism în a mânca; nu este doar o necesitate. Atunci când sărbătorim ceva sau ne întâlnim cu prietenii mâncăm. Acest act realizat împreună este o dovadă de afinitate. Atunci când mama îşi alăptează nou-născutul are la bază tot aproprierea dintre oameni, de a forma o legătură. Alimentele şi mâncatul, cel mai adesea, simbolizează lucrurile bune din viaţă.

Mâncatul este conectat cu sentimentele noastre; dacă eşti copleşit de sentimente nu eşti capabil să mănânci. Însă unele persoane mănâncă ca să scape de anxietate sau de neplăceri psihice.

Când un copil refuză să mănânce, părintele se simte inutil. Dacă copilul nu se poate alimenta şi se simte foarte rău, părintele va fi anxios şi îngrijorat că nu v-a supraveţui. Acesta din urmă poate crede că copilului nu-i place mâncarea, făcându-l să se simtă ruşinat, un părinte rău şi vinovat. Eventual, aceste sentimente vor rezulta într-o depresie; vor simţi că au un copil rău pentru că refuză să mănânce, iar părintele va simţi repulsie şi chiar dispreţ.

Această spirală descendentă este alimentată de oboseală şi stress, nesiguranţă în rolul de părinte, lipsă de suport emoţional, o atitudine moralistă şi sfaturi contradictorii de la ceilalţi.

Pentru a evita agravarea situaţiei, părinţii ar trebui să observe şi să analizeze alimentaţia din toate aspectele: medical, logopedic, nutriţional şi psihologic, precum şi din punct de vedere familial, deoarece o astfel de situaţie poate afecta întreaga familie. Profesioniştii care se întâlnesc cu părinţii trebuie să îi ajute pe aceştia şi să le ofere sfaturi coerente.

Îngrijirea dinţilor

Dinţii multor copii cu defecte congenitale la inimă sunt într-o stare mai gravă decât a copiilor fără probleme de sănătate, din mai multe motive: mulţi copii cu acest tip de boală mănâncă mai mult şi uneori în timpul nopţii, vomită mai des, zaharoza din medicamentele prescrise le atacă dinţii, iar diureticile afectează cantitatea de salivă. Prin urmare o îngrijire bună a dinţilor este crucială.

Copiii mai mari cu defecte congenitale la inimă, care consumă foarte multă energie, au nevoie de asemenea să se alimenteze mai des, de aceea este vital să continue să îşi îngrijească dinţii.

Referinţe:

Autor(i): Ulrika Hallin

Ulrika Hallin este un jurnalist specializat în boli congenitale cardiace şi situaţia psiho-socială a copiilor şi tinerilor din sistemul de sănătate. Mulţi ani a lucrat cu Hjärtebarnsföreningen, o organizaţie Suedeză pentru părinţi de copii cu defecte congenitale la inimă. Ea este de asemenea fotograf.

Revizuit de: Heléne Ördén

Ultima actualizare: 2008-09-22