💖4 Mai – Ziua Inimioarelor la Spitalul „Sf. Maria” din Iași 💖
5 mai 2026 ora 11:00 Spitalul „Sf. Maria”, Iași Bucurilă
În fiecare an, pe 4 mai, marcăm Ziua Națională a Inimii, o zi pe care noi o numim cu drag „Ziua Inimioarelor”. Pentru a sărbători, Bucurilă și voluntarii inimoși ai asociației ACMIM au făcut o vizită la secțiile de Cardiologie și Oncologie ale Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași.
Anul acesta, am adus magia în saloanele spitalului: Irina Olariu i-a purtat pe cei mici în lumea Poveștilor lui Bucurilă, citindu-le „Inima Fermecată”. Între timp, ajutoarele de nădejde ale lui Bucurilă – Cristina, Gabriela, Simona, Matei și Sorin – au pregătit surprize pentru cei 50 de copii internați. Aceștia au primit fructe, dulciuri, cărți, creioane de colorat și câte o felie de pizza delicioasă oferită de prietenii de la Sendwish.
Un mulțumesc din inimă și pentru prietenii lui Bucurilă care, deși nu au fost prezenți la spital, au sprijinit acest eveniment: Irina S., Gicuța, Bras – Renault și EXONIA.
Alături de noi, ca de fiecare dată, a fost și colectivul celor două secții, de cardiologie și oncologie. Mulțumiri speciale doamnei Prof. Univ. Dr. Alina Luca – Șef Clinică Cardiologie.
Vă mulțumim că ne ajutați să aducem zâmbete acolo unde este cea mai mare nevoie de ele!
Pentru evenimente viitoare, care vor permite acest lucru, vom organiza evenimente și în aer liber cu ajutorul unui cort pentru evenimente de la EXPODOM.
Și tu poți ajuta copiii cu inimi speciale
Fiecare contribuție, oricât de mică, înseamnă șanse mai bune pentru copiii cu defecte cardiace congenitale.