Dezvoltarea politicilor sociale și de sănătate din județul Iași
Anunț recrutare și selecție pentru ocuparea postului Expert relația cu partenerii
Data publicării: 28 iulie 2022
Asociația Copilul Meu – Inima Mea împreună cu Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România și partenerii Primaria Iași și consiliul Județean Iași, vor derula în perioada Iulie 2022 – Iunie 2023, proiectul ”Dezvoltarea politicilor sociale și de sănătate în județul Iași”, proiect cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, cod MySMIS 151548.
ACMIM organizează concurs pentru ocuparea a postului de “Expert relația cu partenerii” necesar implementării activității 5 Implementarea și monitorizarea celor două parteneriate la nivel local.
Poate participa la concursul organizat pentru ocuparea unui post în echipa de proiect orice persoană care îndeplineşte condiţiile generale şi condiţiile specifice stabilite în ghidul solicitantului și fișele de post.
(1) Condițiile generale care trebuie îndeplinite de o persoană perntru a putea participa la concurs sunt:
a) are cetăţenia română, cetăţenia altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparţinând Spaţiului Economic European şi domiciliul în România;
- b) cunoaște limba română, scris şi vorbit;
- c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
- d) are capacitate deplină de exerciţiu;
- e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează;
- f) îndeplinește condiţiile de studii şi, după caz, de vechime sau alte condiţii specifice potrivit cerinţelor postului scos la concurs;
- g) nu a fost condamnat definitiv pentru săvârşirea unei infracţiuni contra umanităţii, contra statului ori contra autorităţii, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni săvârşite cu intenţie, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcţiei, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea.
(2) Condițiile specificecare trebuie îndeplinite de persoana care participă la concursul pentru ocuparea unui post în echipa de proiect se stabilesc, pe baza prevederilor ghidului solicitantului și a activitӑților descrise în Cererea de finanțare, la propunerea managerului de proiect sunt prezentate în secțiunea „cerinte solicitate” din cadrul fișelor de post, descrise mai jos.
Expert relația cu partenerii – 1 post pe o perioada de 12 luni (august 2022 – 26 iulie 2023) avand alocat un numar de 42 ore/luna.
Educatie solicitata
Studii superioare
Experienta solicitata
Minim 3 ani experienta într-o organizație neguvernamentală
Cunostinte de utilizare a calculatorului (Microsoft Office, realizare de centralizatoare/baze de date)
Permis de conducere categoria B (reprezinta un avantaj)
Atribuții:
* Se ocupa de semnarea parteneriatelor cu autoritatile locale si de mentinerea legaturii cu acestia pe toata durata proiectului. * Consulta partenerii cu privire la activitatile cuprinse in proiect, cu privire la nevoile de formare. * Este responsabil cu realizarea două seturi de proceduri de dezvoltare aferente politicilor dezvoltate la nivel local prin proiect și crearea de instrumente de implementării și monitorizare a acestora. * Contribuie impreuna cu echipa la derularea tuturor activitatilor si la raportarea activitatilor de care este responsabil.
Dosarul de înscriere va conține:
- Curriculum vitae în format europass, datat și semnat pe fiecare pagină, în care este specificat postul vizat;
- Scrisoare de intentie
- Formular GDPR completat (atasat)
Procedura de selecție va consta în două etape:
- Evaluare CV/scrisoare de intenție în care se evaluează dacă candidatul îndeplinește condițiile minime de studii și experiența specific.Criteriile avute în vedere în evaluarea cv-urilor vor fi următoarele:
- corelarea studiilor solicitate prin fișa de post cu cele dobândite de candidat;
- justificarea experienței specifice și corelarea cu atribuțiile menționate în fișa postului;
- demonstrarea experienței specifice în proiecte cu fonduri nerambursabile;
- demonstrarea experienței specifice domeniului de desfășurare a proiectului.
- Interviu cu comisia de selecție. Criteriile avute în vedere la evaluarea candidaților sunt următoarele:
- abilităţile de comunicare;
- evaluarea unor material realizate pe baza cerintelor comisie de examen
- capacitatea de analiză şi sinteză;
- evaluarea competentelor solicitate;
- motivaţia candidatului;
- comportamentul în situaţii de criză;
- abilităţile impuse de funcţie;
- experiența în implementarea proiectelor europene.
Modalitatea de depunere a candidaturii: documentele scanate pe emailul se trimit la adresa: contact@acmim.ro
Calendarul selectiei este următorul:
- Transmiterea dosar: termen limita – 2 august;
- Evaluare CV/scrisoare de intenție – 3 august;
- Organizare interviu (online sau fizic) – 4 august;
- Afisare rezultate 5 august.
Date de contact: pentru mai multe mai informații vă rugăm să contactați ACMIM, persoană de contact Oana Grădinaru, e-mail: contact@acmim.ro.
ACMIM este o asociație a părinților cu copii cu defcte congenitale cardiace înființată în anul 2008 cu numeroase proiecte în domeniile sociale și sănătate.
Coaliția Organizațiilor Pacienților cu Afecțiuni Cronice din România este o organizație umbrelă, fondată în 2008, ce cuprinde 18 asociații și federații ce reprezintă pacienți cu diverse afecțiuni cronice din întreaga țară.