Ecocardiografia

Urmărind inima în acţiune

Ecocardiografia (sau sonografia) este în prezent cea mai importantă şi mai obişnuită metodă de diagnostic a unui defect congenital cardiac. Este o metodă de examinare cu ultrasunete, non-invazivă, care oferă medicului imaginii de ultrasunete si înregistrări sonore ale inimii pacientului. Astfel, medicul examinator poate:

Să afişeze în detaliu pereţii inimii, camerele şi valvele sale, să evalueze mărimea şi structura lor şi să identifice potenţiale modificări anormale;

Să evalueze capacitatea de pompare a inimii – de exemplu, puterea muşchiului cardiac;

Să evalueze direcţia şi viteza circuitului sângelui şi presiunea sângelui în anumite locaţii din interiorul inimii;

Să investigheze cauza unui murmur anormal al inimii;

Să verifice dacă există fluid în jurul inimii sau să constate dacă învelişul inimii (pericardul) este inflamat.

Datorită afişării detaliate a structurii şi funcţionării inimii, ecocardiografia poate detecta aproape toate malformaţiile cardiace.

Tehnica rafinată a aşa-numitei ecocardiografii color Doppler, care este o modalitate standard de a investiga defectele congenitale la inimă, se adaugă la puterea de diagnostic a ecocardiografiei. Duce la o vizualizare îmbunătăţită a circuitului sângelui în inimă şi vase de sânge şi ajută la identificarea potenţialelor scurgeri sau malformaţii ale valvelor inimii. Foloseşte culori diferite pentru a reprezenta vitezele, direcţiile şi potenţialele turbulenţe ale sângelui. De exemplu, roşu este atribuit curgerii sângelui către traductor, în timp ce albastru este folosit pentru sângele care se îndepărtează de traductor. Diferite nuanţe aşe acestor culori reprezintă viteza (velocitatea) sângelui: cu cât este mai deschisă culoarea, cu atât viteza este mai mare.

În plus, este produs un semnal sonor, astfel încât medicul să poată auzi trecerea sângelui prin vase şi deschiderea şi închiderea valvelor. Funcţionarea valvelor şi presiunea din inimă poate fi stabilită prin vizualizarea acestui semnal audio pe un grafic.

Ce se întâmplă în timpul unei ecocardiografii?

Deoarece această tehnică foloseşte unde sonore care nu pot fi auzite şi nu foloseşte radiaţii, este complet lipsită de durere sau de vreun risc.

Cea mai obişnuită examinare este ecocardiografia trans-toracică. În timpul acestei proceduri non-invazive, se obţin înregistrări din pieptul pacientului. Medicul mişcă o sondă (traductor), care are aplicat un gel special pentru a permite semnalului de ultrasunete să penetreze peretele pieptului, în anumite zone ale acestuia, pe gât şi pe abdomen, aplicând o uşoară presiune. Această sondă trimite unde sonore de înaltă frecvenţă în pieptul pacientului, unde se reflectă din pereţii şi valvele inimii. Ecoul lor ajunge înapoi la sondă unde este captat şi interpretat. Viteza şi intensitatea undelor sonore reflectate oferă informaţii despre ţesutul inimii. Această informaţie este apoi transformată într-o imagine bidimensională a inimii, care poate fi privită pe un monitor. Mişcările inimii sunt afişate în timp real. Mişcând uşor traductorul în diferite unghiuri, medicul poate să obţine diferite imagini ale inimii.

Ecocardiografia este de obicei realizată în combinaţie cu o electrocardiogramă, iar ambele proceduri sunt realizate simultan. Rezultatele sale sunt afişate în partea de jos a monitorului, în timp ce ecocardiograma este înregistrată, astfel încât activitatea electrică a inimii să poată fi atribuită unor mişcări specifice.

O examinare ecocardiografică durează de obicei între 30 şi 60 de minute. Puteţi cere medicului să orienteze monitorul către dumneavoastră dăcă sunteţi interesat să vă vedeţi inima în acţiune. Probabil veţi avea nevoie de anumite explicaţii din partea medicului pentru a recunoaşte diferitele părţi ale inimii. Imaginile obţinute în timpul examinării pot fi înregistrate şi salvate în fişierul pacientului pentru a putea fi revăzute mai târziu sau comparate cu date ulterioare.

Deoarece există o gamă largă de defecte congenitale la inimă de la cele uşoare până la cele severe şi deoarece fiecare defect are propriul patern patologic, ecocardiografia trebuie să fie realizată de căte un medic special pregătit în acest domeniu. Medicul ar putea avea nevoie să consulte alţi experţi, deoarece anumite boli sunt foarte rare şi complexe.

Datorită excelentei calităţi a imaginii, ECG-ul este în multe situaţii mai bun decât cateterizarea cardiacă; astfel, acestă procedură invazivă şi mult mai complexă şi cronofagă este adesea inutilă.

Forme speciale de ecocardiografii

Ecocardiografia de contrast

Uneori, imaginile obţinute cu ajutorul unei ecocardiografii standard nu sunt suficiente. În acest caz medicul va injecta pacientului un agent contrastant care îi va permite să vadă mai clar în interiorul inimii. Soluţia este injectată în vena pacientului cu ajutorul unui tub intravenos.

În mod normal, aceasta decurge fără nici un fel de complicaţii deoarece soluţia de contrast care este folosită este foarte sigură. Cu toate acestea, în cazuri rare, pot apărea anumite efecte secundare sau reacţii adverse la mediul contrastant. Cele mai frecvent raportate includ:

Disconforturi uşoare, locale şi tranzitorii la locul injecţiei

Senzaţii de căldură

Dureri de cap

Dureri de spate

Ameţeli

Greaţă

Palpitaţii- senzaţii neplăcute de bătăi anormal de rapide, puternice sau neregulate ale inimii

Urticarie – o problemă a pielii cauzată în principal de o reacţie alergică. Se caracterizează prin umflaturi roşii care provoacă o senzaţie de mâncărime, de diferite mărimi care pot apărea pe orice parte a pielii şi care de obicei durează câteva ore înainte de a dispărea complet.

Hipotensiune – presiune a sângelui anormal de scăzută care poate apărea din cauza vasodilataţiei (lărgirea vaselor de sânge). Foarte rar, poate progresa către şoc hipotensiv şi reacţii anafilactice.

Fiecare agent contrastant are propriul profil de efecte secundare potenţiale. Medicul va discuta cu dumneavoastră dacă şi de ce este necesară o ecocardiografie de contrast şi vă va informa despre potenţialele efecte secundare pe care le-aţi putea experimenta.

Ecocardiografia de contrast este deseori realizată cu ecocardiografia de stres.

Ecocardiografia trans-esofag

Uneori, obişnuita ecocardiogramă transtoracică nu oferă toate imaginile de care are nevoie medicul examinator, posibil deoarece peretele pieptului şi ţesutul plămânilor nu transmit undele sonore foarte bine, în consecinţa ele sunt atenuate considerabil.

În acest caz, medicul ar putea recomanda o ecocardiogramă trans-esofag. Spre deosebire de ecocardiograma transtoracică obişnuită, această examinare rafinată este o procedură minim invazivă, în timpul căreia sunt luate imagini din interiorul pieptului. Pentru această procedură, este introdus cu delicateţe un tub special care are la capăt un traductor de ultrasunete în miniatură pe gâtul pacientului, în esofag, până este situat chiar în spatele inimii. Din această poziţie, se pot obţine imagini de foarte bună calitate ale inimii deoarece nu există aproape nici un ţesut în calea undelor sonore emise. Astfel, interferenţele pot fi menţinute la minimum.

Ecocardiografia trans-esofag este deseori folosită pentru evaluarea defectelor congenitale la inimă. Problemele grave ale inimii, în mod particular, pot fi evaluate cu exactitate prin această metodă. Este cea mai bună metodă pentru a investiga valvele inimii şi pentru a căuta probleme valvulare sau modificări anormale (cum ar fi endocardite infecţioase). Mai mult, este metoda de ales pentru verificarea aortei de orice disecţie sau alte complicaţii.

Ca şi ecocardiografia transtoracică, cea trans-esofag este întotdeauna combinată cu înregistrarea simultană ECG. Presiunea sângelui este de asemenea monitorizată în timpul examinării.

Înregistrarea ecocardiogramei trans-esofag durează de obicei 20 de minute. Dacă pacientul doreşte, poate fi sedat în timpul procedurii. În funcţie de fiecare caz, opţiunile posibile variază de la sedare uşoară la anestezie generală.

Deoarece ecocardiografia trans-esofag este o procedură minim invazivă, ea nu este la fel de sigură şi neproblematică precum metodele neinvazive. Astfel, anumite aspecte trebuie luate în considerare înainte de această examinare. Pacientul nu trebuie să mănânce cu cel puţin 4 – 6 ore înainte de test. Alte contraindicaţii care exclud posibilitatea unei ecocardiografii trans-esofag includ:

Pacienţii care au o coloană cervicală instabilă (adică secţiunea de la gât a coloanei vertebrale)

Orice istoric de operaţii ale esofagului

Orice formă de boală a esofagului, cum ar fi esofagită

Prezintă sângerări sau operaţii recente ale sistemului gastro-intestinal superior. Aria superioară a sistemului gastrointestinal este foarte sensibilă şi nu ar trebui să fie atinsă inutil sau iritată în cazul apariţiei vreunei vătămări.

Pacienţii care nu sunt ascultători sau cei care nu pot coopera (de exemplu, copiii mici, fără sedare, pacienţii cu retard metal)

În cazul în care este necesară o cardiografie transesofag, medicul va discuta procedura cu dumneavoastră. Spuneţi-i medicului dacă una sau mai multe dintre aceste contraindicaţii sunt valabile în cazul dumneavoastră, sau dacă sunteţi nedecis, deoarece acestea cresc considerabil riscul unor evenimente neplăcute.

Rezultatele examinării sunt corelate cu cele ale ecocardiografiei transtoracice. În ciuda beneficiilor evidente, ecocardiografia trans-esofag trebuie privită ca o procedură complementară la ecocardiografia transtoracică. De vreme ce ambele au propriile avantaje şi dezavantaje, nici una dintre ele nu poate fi considerată mai bună decât cealaltă.

Ecocardiografia de stres.

Unele probleme sunt detectabile doar în situaţia de oboseală fizică – adică, atunci când inima este forţată să bată mai tare sau mai repede. Ecocardiografia de stres este folosită pentru a căuta astfel de defecte, deoarece poate arăta în ce măsură inima poate face faţă activităţii intense. În cazul acestei proceduri, o ecocardiogramă realizată în stare de repaus este comparată cu una realizată imediat după exerciţiile fizice.

Procedurile de înregistrare pentru acest test sunt aceleaşi ca şi în cazul unei ecocardiografii normale. După ce se va realiza o ecocardiogramă a inimă în stare de odihnă, i se va cere pacientului să alerge la bandă sau să exerseze la bicicletă. Dacă pacientul nu poate să facă astfel de exerciţii din cauza vreunei boli, i se poate administra un medicament numit dobutamină. Acest medicament creşte rata de bataie a inimii, simulând astfel stresul.

După ce rata inimii a crescut datorită activităţii fizice sau medicamentului, pacientul trebuie să se întindă imediat, astfel ca un al doilea set de imagini să fie înregistrate cât timp inima bate tare sau repede. În timpul acestei a doua examinări, medicul poate să observe inima în condiţii în care are nevoie de mai mult sânge şi oxigen pentru a funcţiona. În plus, medicul poate să observe procesul de recuperare a inimii. Zonele care nu primesc suficient sânge, şi prin urmare nici suficient oxigen, pot fi identificate clar.

Ca şi în cazul celorlalte teste descrise mai sus, în timpul ecocardiografiei de stres sunt măsurate activitatea electrică a inimii (cu un ECG) şi presiunea sângelui. Rezultatele acestor teste sunt apoi comparate.

Înregistrarea unei ecocardiograme de stres durează de obicei 1-2 ore. Nu aveţi voie să beţi sau să mâncaţi nimic cu cel puţin 3 ore înaintea testului, deoarece ar putea sa afecteze capacitatea dumneavoastră de a face exerciţii fizice. Deoarece sunt folosite ultrasunete normale, procedura implică riscuri scăzute pentru orice fel de problemă. Evenimente neplăcute care pot apărea sunt în principal semne ale epuizării fizice şi sunt în legătură cu exerciţiile fizice realizate în timpul testului. Aceste efecte secundare includ dureri în piept, dureri în braţul sau umărul stâng, insuficienţă respiratorie şi ameţeli. În cazuri rare aceste simptoame pot indica un atac de cord. Dacă simţiţi astfel de senzaţii, spuneţi-i imediat medicului care va putea să evalueze durerea pe care o simţiţi, studiind graficul pe care îl realizează inima dumneavoastră. Dacă este necesar, testul va fi întrerupt şi se vor lua măsurile de rigoare. În cazul anumitor boli, cum ar fi anevrismul aortic, stenoză severă a valvelor, cardite sau aritmii severe nu ar trebuiu realizată o ecocardiogramă de stres deoarece poate fi periculoasă solicitarea inimii. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul despre cazul dumneavoastră individual.

Ecocardiografia de stres este cel mai adesea folosită pentru detectarea bolilor arterei coronariene – o bolă a inimii care afectează în special persoanele mai în vârstă – deoarece poate identifica cu succes vasele blocate sau îngustate. Cu toate acestea, este importantă şi pentru diagnosticarea şi observarea defectelor cardiace congenitale, de vreme ce acestea sunt deseori asociate cu o circulaţie a sângelui redusă sau îngreunarea alimentării insuficientă cu oxigen a anumitor zone. Mai mult, o comparare a rezultatelor unor examinări surprinse în momente diferite va permite monitorizarea progresului unui defect cardiac congenital deja cunoscut.

Dezvoltări recente în domeniul ecocardiografiilor – ecocardiografia Doppler a ţesutului şi ecocardiografia tridimensională

La momntul de faţă, metoda standard care este folosită de obicei pentru diagnosticarea şi evaluarea defectelor cardiace congenitale este ecocardiografia bidimensională. Această tehnică s-a dovedit a fi o metodă de diagnostic preţioasă oferind imagini de înaltă calitate a inimii şi a vaselor sale. În zilele noastre, diagnosticarea şi tratamentul defectelor cardiace congenitale este de neimaginat fără ajutorul ecocardiografiilor.

Tehnica a devenit mai rafinată şi s-a dezvoltat şi mai mult în ultimii ani. Una dintre dezvoltările cele mai importante este ecocardiografia Doppler a ţesutului. Această metodă poate cuantifica velocitatea miocardică şi poate deci să măsoare funcţionarea regională a diferitelor părţi ale muşchiului inimii. Astfel, funcţionarea micardică poate fi descrisă foarte precis, şi această metodă poate adăuga informaţii utile la ecocardiografia standard, în special în cazul pacienţilor cu ischemie sau a celor cu defecte cardiace congenitale. Studii recente au arătat că anumite boli pot fi detectate mai timpuriu cu ecocardiogarafia Doppler a ţesutului decât cu o ecocardiografie standard.

O altă tehnică interesantă este ecocardiografia tridimensională. Noua tehnologie permite vizulizarea tridimensională a inimii în timp real, oferind astfel imagini reale. În ultimii ani, studiile au confirmat valoarea acestei noi metode şi au scos în evidenţă în mod special utilitatea sa în detectarea şi evaluarea defectelor cardiace congenitale.

Ecocardiografia tridimensională este, fără îndoială, o metodă imagistică promiţătoare. Cu toate acestea, această tehnică este departe de a fi bine stabilită şi valoarea sa de detectare a defectelor cardiace congenitale încă trebuie confirmată. De exemplu, rezoluţia imaginilor tridimensionale încă nu poate fi comparată cu cea a imaginilor unei ecocardiografii bidimensionale convenţională, deoarece nu este suficient de ridicată. Mai mult, încă nu a fost stabilit nici un fel de standard pentru înregistrarea şi evaluarea imaginilor tridimensionale. Aceste standarde trebui să fie stabilite pentru a asigura rezultate comparabile şi neambigue. În egală măsură, trebuies definite valori de referinţă atât pentru cercetare cât şi pentru îngrijire.

Modul în care ecocardiografiile tridimensionale vor evolua, rămâne de văzut. Dacă vor fi confirmate aşteptările, această nouă tehnică va fi un plus valoros la metodele de diagnostic folosite în domeniul defectelor cardiace congenitale.

Autor(i): Eva Niggemeyer

Eva Niggemeyer este asistent cercetător în cadrul Reţelei Germane de Competenţe pentru Defecte Congenitale Cardiace (German Kompetenznetz Angeborene Herzfehler). Eva are un defect congenital cardiac.

Revizuit de: Dr. Petra Böttler

Ultima actualizare: 2008-09-23