acmim Asociatia Parintilor Copiilor cu Defecte Cardiace Congenitale
Pentru pacienti, parinti, doctori si oameni de stiinta

Cauta

Autentificare

Log in

 

Defect Septal Ventricular

Ce este Defectul Septal Ventricular?

Defectul Septal Ventricular (VSD) este o gaură în peretele care separă cele două ventricule.

Din cauza presiunii ridicate în partea stângă a inimii, o parte din sângele, care ar trebui să fie pompat în aortă, se scurge prin gaură din septul ventricular în ventriculul drept. Acolo se combină cu sângele neoxigenat şi este trimis la plămâni.

Într-un VSD de dimensiuni reduse există o cantitate uşor mai mare faţă de cea normală, care este pompată în plămâni. Acest tip de gaură se reface de de la sine, deşi acest procedeu poate dura destul timp şi există riscul să nu se închidă perfect, până la maturitate. Găurile mici, precum acestea nu ar trebui să afecteze copilul foarte mult sau să îi cauzeze neplăceri majore.

Dacă inima suferă de un VSD de dimensiuni mari sau de un VSD multiplu, cantitatea de sânge care este pompată către plămâni este mult mai mare decât în mod normal. Acest lucru presupune un efort crescut pe care îl depune ventriculul drept pentru a pompa sângele în plus.

De asemenea, fluxul mărit de sânge călătoreşte cu o presiune mai mare din arterele pulmonare către plămâni. În acelaşi timp, ventriculul stâng pierde sânge către cel drept. Astfel, acesta este obligat să pompeze sângele cu o forţă mai mare pentru a trimite o cantitate suficientă în aortă, pentru a satisface nevoile organismului. Efectul general este că atât inima cât şi plămânii sunt presaţi să depună mai mult efort decât în mod normal.

VSD-ul poate reprezenta unul din două sau mai multe defecte cardiace. În unele cazuri,    VSD-ul este necesar pentru o circulaţie îmbunătăţită, precum în cazul Atreziei Pulmonare.

Diagnostic

Uneori VSD este diagnosticat în timpul sarcinii, în timpul unei ecografii a fătului. Un VSD poate fi găsit şi după naştere, dacă copilul dumneavoastră prezintă simptomele potrivite.

Un VSD mare în mod normal va cauza dificultăţi respiratorii, lăsând copilul fără aer, probleme de hrănire şi luare în greutate foarte lent. Copiii cu VSD pot, de asemenea, suferi frecvent de infecţii ale pieptului.

Sunetul extra sângelui care trece prin valvă spre plămâni poate fi auzit ca un murmur cardiac. Când se observă murmurul cardiac, doctorii pot folosi o serie de teste pentru a determina cauza, acestea includ:

  • Verificarea pulsului, presiunii sangvine, temperaturii şi numărul de respiraţii pe minut ale copilului.
  • Verificarea, cu ajutorul unui stetoscop, a sunetelor cardiace pentru depistarea diferitelor schimbări.
  • Măsurarea saturaţiei de oxigen pentru a observa cât oxigen ajunge în sânge;
  • Radiografie toracică pentru a vedea mărimea şi poziţia inimii;
  • Electrocardiogramă pentru a controla activitatea electrică a inimii;
  • Eco-cardiografie pentru a vedea cum circulă sângele în inimă;
  • Analize de sânge şi urină;
  • Testul folosind un Cateter sau Rezonanţă Magnetică (MRI) pot fi necesare pentru a afla cum se conectează venele.

Tratament

În unele cazuri,VSD-ul se va închide pe parcursul trecerii timpului fără să fie nevoie de tratament. Dacă doctorii vor considera această variantă posibilă, vor monitoriza VSD-ul pentru a se asigura că acesta se diminuează şi nu afecteaza în nici un fel starea de sănătate a copilului.

Câteodată este necesar să se efectueze o operaţie pentru a repara VSD-ul. Aceasta este o operaţie pe cord deschis, ceea ce înseamnă că inima va fi oprită şi deschisă pentru a fi reparată. Un aparat by-pass cardio-pulmonar va prelua activităţile inimii şi ale plămânilor.

Scopul operaţiei este de a normaliza circulaţia sângelui către inimă şi plămâni, astfel încât un pansament va acoperi gaura dintre ventricule.

Pentru majoritatea copiilor, această operaţie prezintă riscuri minime, însă acestea sunt influenţate de starea generală de sănătate a copilului dumneavoastră. Doctorii vor aduce în discuţie riscurile posibile împreună cu dumneavoastră înainte de a vă da acordul pentru această operaţie.

Post-operaţie

Dacă gaura este în apropierea unei valve sau mai există şi altă problemă cardiacă, tratamentul poate fi mult mai dificil, chiar dacă VSD-ul în sine este destul de mic. Nu se exclude varianta apariţiei unei infecţii, precum o infecţie la nivelul pieptului sau o rană infectată, în timpul administrării tratamentului.

În orice caz, majoritatea copiilor au o stare generală mult mai bună, devin mai activi şi câştigă în greutate la puţine zile de la operaţie. Vor rămâne cu o cicatrice pe mijlocul pieptului şi există probabilitatea apariţiei unor cicatrici reduse în zonele în care s-au folosit tuburile pentru drenaj. Acestea se vor estompa rapid la majoritatea copiilor, cele mici de pe mâini şi gât dispar complet, însă cea de pe piept nu dispare în totalitate.

O parte dintre următoarele complicaţii pot apărea în urma operaţiei sau mai târziu pe parcursul vieţii:

  • O cantitate mai mică de sânge va devia din ventriculul stâng în cel drept, în zona în care   VSD-ul nu este complet închis. Această zonă ar trebui să se acopere de la sine în timp.
  • Valva aortică poate prezenta scurgeri cauzate de fluxul sangvin anormal şi este posibil să necesite reparaţii după o anumită perioadă.

Autor(i): Federaţia Inima Copiilor

Revizuit de: Expert Review Panel

Dr Robert M R Tulloh MA DM FRCP FRCPCH

Consultant Pediatric Cardiologist

Bristol Royal Hospital for Children / Bristol Royal Infirmary

Dr Piers Daubeney

Consultant Pediatric şi Cardiologist Fetal

Royal Brompton and Harefield NHS Trust

Dr Shakeel Qureshi

Consultant Pediatric Cardiologist/ Şef Serviciu

Evelina Children’s Hospital, Guy’s & St Thomas Foundation Trust

Dr Alison Hayes

Consultant Pediatric Cardiologist

Bristol Royal Hospital for Children

Dr Graham Stuart

Consultant Pediatric Cardiologist

Bristol Royal Hospital for Children/ Bristol Royal Infirmary

Dr Beverley Tsai-Goodman

Consultant Pediatric Cardiologist

Bristol Royal Hospital for Children/ Bristol Royal Infirmary

Andrew Parry

Consultant Chirurgie Cardiacă Congenitală

Bristol Royal Hospital for Children

Dl William Brawn

Chirurg Cardiac Congenital

Birmingham Children’s Hospital

Ultima actualizare: 2008-09-23